All posts by: Romulus OPRICA

About Romulus OPRICA

Romulus este Doctor în Sociologie și are experienţă de peste 20 de ani în cercetarea de piaţă (cantitativă şi calitativă) şi consultanţă de marketing, având o bună cunoaştere a pieţei locale în domenii precum retail, farma, sau auto. Este specialist în rețele sociale și comportament de consum. Este membru şi Past President al uneia dintre cele mai mari comunităţi de lideri locali şi de business din lume, organizaţia Rotary International şi membru al organizaţiei profesionale ESOMAR.

În acest moment (2024), orașul Brașov este denumit „punctul fierbinte” al pieței imobiliare din România, evoluția acesteia fiind, în raport cu o serie de parametrii semnificativi, în mod surprinzător[1] peste cea a piețelor din Cluj sau Timișoara. Totuși, o analiză mai atentă a factorilor socio-economici pot arăta că această evoluție este una naturală, determinată de […]

Toată lumea cunoaște proverbul francez „Tonul face muzica” (da, francez) dar nu toată lumea știe că 2 mai este Ziua Internațională a Tonului. A tonului de mâncat, nu de cântat. Tonul este peștele cel mai pescuit din oceanele lumii pentru că este foarte bogat în Omega-3, e ultraproteic, plin de minerale și vitamine. Bine… mai […]

Ca percepție, datorită trendului puternic de recuperare (hipsteristă și hiper-marketizată) a „românismului”, Valentines Day pierde din teren în fața Dragobetelui, dar asta nu prea contează pentru bugetul consolidat al lunii februarie, că banii oricum se cheltuie. Pardon, se investesc în consolidarea relațiilor. #brandBerryHUB a vrut să afle ce cadouri se mai fac pe la noi […]